Superputerea ţinutei în personal branding

Life Style Date: Feb 21, 2020

Aveam puţin peste 23 de ani şi lucram ca reporter pe subiecte legate de educaţie la unul dintre ziarele ieşene. Mă simţeam încă puştoaică chiar dacă scriam anchete cât se poate de serioase despre sistemul de învăţământ. Simţeam că pot schimba ceva. Mă confundam uşor cu elevii de liceu şi mergeam pe holurile universităţilor ca şi cum aş fi fost încă studentă. Aparenta mea inocenţă, curiozitatea şi insistenţa făceau ca oamenii să îmi vorbească cu uşurinţă, indiferent de funcţia pe care o ocupau, indiferent de cât de delicat era subiectul. 

Mă îmbrăcam atunci cu pantaloni evazaţi, bluze înflorate, vesele, colorate, ii, încălţăminte fără toc pentru că mergeam extrem de mult pe jos şi mai tot timpul aveam o traistă în care căram o agendă, reportofonul şi multe alte nimicuri.

dames bluza flori pantaloni largi

bluza/pantalonii

Apoi am făcut un salt la un stil vesimentar la fel de vesel, dar mult mai sport. De parcă faptul că purtam pantaloni, nu era suficient :)) Adoram să merg cu bicicleta la birou. Lucram într-o agenţie de branding aflată pe una din cele 7 coline ale Iaşului şi cumva plimbarea mea din fiecare dimineaţă îmi dădea energie pentru întreaga zi.

Aveam momente însă când simţeam nevoia să fiu ceva mai feminină. Şi atunci optam pentru rochii sau fuste cloş. Însă nu prea lungi, ca să nu se prindă în roata de spate a bicicletei.

dames rochii clos

rochie roșie/rochie imprimată digital

Azi sunt ceva mai elegantă. Dar în stilul meu.  De exemplu, atunci când vorbesc în public îmi place să merg pe conceptul ”rock the stage” - adică fustă conică din imitație de piele și bluză de voal cu mâneci din dantelă.  E adevărat că depinde mult și de tipul de eveniment la care particip. Acesta a fost doar un exemplu recent.

dames fusta piele bluza dantela

bluza dantelă/fustă imitație piele

Dacă am o întâlnire de networking importantă merg pe ceva memorabil, imprimat digital. În acest caz, imaginația nu are limite. Poate fi orice te face să îți subliniezi personalitatea.

dames newspaper print

Fuste imprimate digital

Brandul personal este important. Pentru că ține de percepție, afectează reputaţia, dar nu trebuie să schimbe ceea ce eşti tu în esenţă.  Invitaţia mea este să intri pe dames.ro şi să vezi ce ţi se potriveşte. Îţi recomand ţinutele originale imprimate digital.

Ioana